Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 4,16 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 4,28 la mia de locuitori, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În zona roşie se mai află municipiul Bucureşti, cu o rată de infectare de 3,43, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, când a fost 3,41 la mia de locuitori, urmat de judeţul Timiş, cu 3,14, în creştere faţă de duminică, când a avut 3,04. În schimb, 24 de judeţe se află în zona verde, cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Harghita – 0,4, Vrancea – 0,51, Gorj – 0,57 şi Olt – 0,67.