Judeţele Prahova – 7, Bacău – 6 şi Ilfov – 6 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
În Bucureşti au fost raportate 5 cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, iar în 18 judeţe nu a fost înregistrat niciun caz.
Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punctul de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Prahova – 0,14 şi Alba – 0,11.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 68 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.