Rata de infectare cu noul coronavirus cumulată la 14 zile rămâne în Bucureşti de 7,01 la mia de locuitori, Capitala fiind urmată de judeţele Ilfov şi Constanţa, cu o incidenţă de 6,67, respectiv 6,35 la mie, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Astfel, potrivit celei mai recente raportări, o incidenţă ridicată a cazurilor la mia de locuitori se mai înregistrează în judeţele Braşov – 5,1, Cluj – 5,04, Timiş – 4,24, Argeş – 3,89, Arad – 3,33, Brăila – 3,18, Alba – 3,15 şi Galaţi şi Tulcea – 3,14. O rată mică de infectare cu SARS-CoV-2 se înregistrează în judeţele Harghita – 0,89, Gorj – 0,9 şi Olt – 1,2. Tot în zona verde se află judeţele Vrancea – cu 1,21 rată de infectare cu noul coronavirus cumulată la 14 zile, Neamţ – cu 1,38 şi Sălaj – cu 1,43.