Deplasările din Anglia în afara ţării vor fi sancţionate până la sfârşitul lui iunie cu amenzi de 5000 de lire sterline (5800 de euro), în cadrul măsurilor de control mai strict la frontiere pentru combaterea epidemiei de coronavirus, informează Reuters.
Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat marţi că guvernul de la Londra intenţionează în continuare să revizuiască în aprilie condiţiile pentru călătoriile în străinătate şi este posibil să le permită din 17 mai, dar amenzile au fost prevăzute în legislaţie în caz că nu va fi posibilă relaxarea restricţiilor.
Vacanţele în străinătate sunt în prezent interzise în întreg Regatul Unit, format din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
Hancock a precizat că un raport guvernamental privind călătoriile, care urmează să fie prezentat în 12 aprilie, se va referi şi la problema deplasărilor din alte motive decât cele turistice, cum ar fi munca sau studiile.
Speranţele că turismul internaţional va fi permis din mai au scăzut însă în ultimele zile, din cauza avertismentelor privind creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Europa.
Liniile aeriene europene şi sectorul turistic se pregătesc să piardă încă un sezon estival, după cel din 2020. Pierderile suferite au dus la acumularea unor datorii de miliarde de euro, iar noile restricţii le-ar putea obliga să obţină şi alte finanţări.
Anunţul de marţi a dus la căderea cu 3-4% a cotaţiilor bursiere ale unor companii cum ar fi easyJet, British Airways, Jet2 sau TUI.
Potrivit lui Hancock, nu se poate estima încă nici măcar un termen până la care guvernul britanic va decide – într-un fel sau altul – în privinţa vacanţelor. ‘Motivul este că vedem acest al treilea val (al epidemiei de coronavirus – n. red.) în unele locuri din Europa şi vedem de asemenea noi variante (de virus – n. red.) şi este foarte important să protejăm progresele pe care am reuşit să le face aici, în Regatul Unit’, a explicat ministrul.