În municipiul Braşov, începând de miercuri, se vor aplica măsurile de protecţie împotriva COVID-19 corespunzătoare ratei de incidenţă cuprinse între 1,5 – 3/1.000 de locuitori, a decis, marţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). ‘Ca urmare a scăderii ratei de incidenţă cumulate, calculată la 14 zile, a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 sub valoarea de 3/1.000 de locuitori, în unitatea administrativ-teritorială Braşov se vor aplica prevederile HG nr. 3/12.01.2021 pentru rata de incidenţă cuprinsă între 1,5 – 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 3 februarie 2021, ora 0,00’, prevede Hotărârea CJSU Braşov. Astfel, va fi obligatorie purtarea măştilor în spaţii închise, dar şi deschise, în mod deosebit în spaţiile publice unde există aglomeraţie şi vor fi în continuare interzise evenimentele precum nunţile sau botezurile. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 6,00 – 23,00. Marţi, incidenţa cumulată COVID-19, raportată de DSP, era, la nivelul municipiului Braşov, de 2,71. Rata de transmitere a COVID-19 a scăzut, pentru prima dată, după mai multe luni, sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori, în 23 ianuarie.