Ministerul rus al Sănătăţii a trimis o directivă către medici şi instituţiile medicale prin care îi obligă să-şi coordoneze orice declaraţie publică despre COVID-19 cu ministerul, potrivit portalului digital Meduza, citat de agenţia de presă EFE. Meduza, o publicaţie online independentă, care a intrat în posesia unei copii a acestei directive, a primit confirmarea autenticităţii acestui document din partea serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii. De altfel, publicaţia citează şi o sursă dintr-un important centru medical federal care a spus că a primit un astfel de document. ‘Ministerul Sănătăţii rus îi informează pe şefii instituţiilor subordonate ministerului şi pe principalii specialişti consultanţi din afara ministerului că orice comentariu sau informaţie publică cu privire la situaţia legată de COVID-19 trebuie convenită verbal sau în scris cu serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii’, indică documentul citat de Meduza. Această directivă, a explicat serviciul de presă al ministerului, îşi propune să ‘sporească eficienţa informării populaţiei despre măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului şi de profilaxie a infecţiilor cu SARS-CoV-2’. ‘În acest moment, agenda informaţională din jurul coronavirusului este supraîncărcată, inclusiv cu numeroase date inutile, diverse ipoteze şi prognoze ale experţilor’, a explicat serviciul de presă citat. Ministerul rus al Sănătăţii a publicat pe site-ul său web o listă cu 167 de instituţii federale din subordinea sa pentru care directiva ar fi obligatorie, conform celor două surse media.