Israelul a început campania de vaccinare împotriva noului coronavirus pentru copiii din grupa 5-11 ani, devenind astfel una dintre primele ţări din lume, după Statele Unite, care au scăzut pragul de vârstă ce permite accesul la vaccinuri anti-COVID-19 cu scopul de a stopa pandemia, informează AFP.
Guvernul israelian prevăzuse ca această campanie să fie lansată marţi, în speranţa de a preveni un eventual al cincilea val de infectări, însă primele doze de vaccinuri au fost administrate încă de luni seară unor copii din această categorie de vârstă, a constatat o echipă de la AFP într-o clinică din Tel Aviv.
Prim-ministrul Naftali Bennett l-a însoţit marţi pe cel mai tânăr fiu al lui, David, în vârstă de nouă ani, care a fost vaccinat la Herzliya, un oraş sitat în apropiere de Tel Aviv, şi i-a îndemnat pe părinţii israelieni să îi urmeze exemplul.
‘Vaccinarea îi protejează pe copii şi îi protejează pe părinţii lor’, a declarat prim-ministrul Israelului într-o înregistrare video difuzată de biroul său de presă.
‘Eu şi soţul meu suntem cu adevărat entuziasmaţi să fim prezenţi la deschiderea vaccinărilor pentru grupa de vârstă 5-11 ani’, a declarat Katy Bar Shalom, o mamă de 47 de ani, în timp ce personalul medical administra doze de vaccin Pfizer unor copii aflaţi în clinică.
‘Ştim că trebuie să ne vaccinăm pentru a putea să ne întoarcem la normal’, a adăugat ea, spunând că doreşte să evite noi lockdown-uri şi să minimalizeze riscurile de infectare în şcoli, devenite focare cu multe cazuri în ultimele zile în Israel, o ţară care a reuşit să treacă cu bine peste cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19.
‘E normal să eziţi (să îţi vaccinezi copilul, n.r.), nu este o decizie uşor de luat (…), dar după ce am consultat datele medicale şi după ce am citit informaţiile despre milioane de copii care au fost vaccinaţi în Statele Unite, am luat decizia să îi vaccinăm pe copiii noştri’, a declarat Heli Nave, o altă mamă prezentă în aceeaşi clinică.
Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care au lansat, în decembrie 2020, o amplă campanie de vaccinare împotriva noului coronavirus, în urma unui acord încheiat cu gigantul farmaceutic Pfizer, care i-a permis să primească rapid milioane de doze în schimbul datelor medicale privind efectele vaccinului asupra unei populaţii ample.
Graţie acelei campanii, peste 5,7 milioane de israelieni – dintr-o populaţie totală de circa 9 milioane de locuitori – au fost deja vaccinaţi cu schemă completă, reprezentând peste 80% din totalul rezidenţilor adulţi din această ţară.
Autorităţile israeliene au demarat apoi o campanie privind administrarea dozelor de supra-rapel (‘booster’), la care au aderat deja peste 4 milioane de persoane. De asemenea, Israelul a scăzut la 12 ani vârsta care asigură accesul la vaccin, înainte de a autoriza vaccinarea copiilor cu vârste de peste cinci ani, în urma unor studii clinice realizate de Pfizer, unei campanii desfăşurate în acest scop în Statele Unite şi unor recomandări formulate de oamenii de ştiinţă israelieni.