Un tribunal australian a acceptat miercuri să analizeze decizia controversată a autorităţilor de la Canberra de a interzice australienilor să se întoarcă în ţară din India, stat ce se confruntă cu o situaţie epidemică gravă, relatează AFP.
Un tribunal federal a anunţat că va examina în regim de urgenţă recursul unui australian de 73 de ani care locuieşte în Bangalore şi doreşte să se întoarcă în Australia.
Premierul australian Scott Morrison a interzis săptămâna aceasta orice sosire din India, ţară care înregistrează în prezent sute de mii de noi contaminări în fiecare zi.
Cei care totuşi se încumetă să revină din India riscă pedepse cu închisoarea şi amenzi grele.
Această interdicţie a suscitat furie în Australia, inclusiv în rândul aliaţilor premierului care au denunţat o decizie rasistă şi abandonarea în străinătate a australienilor aflaţi în situaţii vulnerabile.
Guvernul conservator s-a justificat, afirmând că nu face decât să-i protejeze pe australieni de intrarea în carantină, în caz contrar existând riscul unei creşteri excesive a numărului de contaminări cu varianta de coronavirus provenind din India.
Australia a reuşit până acum să ţină sub control propagarea epidemiei de COVID-19 pe teritoriul său, în special datorită unui control drastic la frontiere.
Toate focarele epidemice – strict localizate – apărute recent au avut legătură cu lacune în instituirea carantinei.
Conform estimărilor, circa 9.000 de australieni sunt blocaţi în India, printre care jucători de cricket care participau la Prima Ligă indiană, de acum suspendată.
Premierul Morrison a refuzat marţi să anuleze această interdicţie, recunoscând totodată că este puţin probabil ca persoanele care vor încerca să se întoarcă din India în mod ilegal să ajungă la închisoare. Interdicţia este prevăzută să dureze până la 15 mai.