Liderul unui district cu cea mai ridicată rată de contaminare cu SARS-CoV-2 din Germania a fost plasat sub protecţie după ce a primit ameninţări, a declarat vineri poliţia, suspectând implicarea militanţilor ‘antimască’, relatează AFP. Thomas Müller, ales conservator al districtului Hildburghausen (Turingia), a fost plasat joi sub protecţie după ce a fost vizat de ameninţări pe reţele sociale în zilele precedente, după cum a declarat el vineri agenţiei DPA. Poliţia locală a confirmat plasarea sa sub protecţie şi deschiderea unei anchete pentru identificarea autorilor ameninţărilor. Forţele de ordine suspectează implicarea în aceste ameninţări a mişcării antimască, activa în Germania, cu manifestaţii regulate în toată ţara. Patrulele de poliţie au fost întărite în acest district de 63.000 de locuitori, unde miercuri au fost puse în aplicare restricţii foarte severe, cu închiderea şcolilor şi restricţii de circulaţie pe timpul nopţii. Rata de infectare, care atinge peste 600 la 100.000 de locuitori, este aici cea mai ridicată din Germania, unde vineri a fost depăşit pragul de un milion de persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 de la începutul pandemiei. Aceste măsuri nu au fost primite nefavorabil de militanţii ‘antimască’, dintre care mai multe sute au defilat miercuri seara pe străzile din Hildburghausen. Cei mai mulţi dintre ei nu au purtat măşti de protecţie în cadrul acestei defilări la care au participat – potrivit poliţiei- membri ai extremei drepte locale, special ai partidului AfD, şi pe care alesul ameninţat îl criticase sever. Manifestaţia a fost în cele din urmă dispersată de poliţişti care au fost nevoiţi să utilizeze gaze lacrimogene. Chiar înainte de pandemie, problema protecţiei aleşilor era era sensibilă în Germania, ameninţările cu moartea înmulţindu-se de câţiva împotriva personalităţilor de toate orientările politice. În iunie 2019, un ales conservator favorabil primirii refugiaţilor, Walter Lübcke, a fost asasinat la domiciliul său. Doi simpatizanţi ai extremei drepte sunt în prezenţi judecaţi pentru acest omor.