Comisia Europeană a semnalat joi că se aşteaptă ca grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech să revină începând de săptămâna viitoare la ritmul de producţie planificat pentru vaccinul anti-COVID, după ce a diminuat recent numărul de doze de vaccin livrate statelor Uniunii Europene faţă de planul convenit, relatează agenţia EFE. ”Începând de săptămâna viitoare, livrările continuă conform planului”, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker. Pfizer/BioNTech a anunţat săptămâna trecută că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie a vaccinului. Compania farmaceutică a informat că vor exista întârzieri o săptămână, această săptămână în care suntem acum, dar pentru săptămâna următoare ar trebui să se revină la ritmul obişnuit al livrărilor şi, în pofida problemelor, Pfizer s-a angajat faţă de Bruxelles să livreze în luna martie dozele convenite iniţial, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar. Dar el a subliniat că, deşi contractul este încheiat de Comisia Europeană în numele statelor membre ale UE, acestea din urmă sunt cele care gestionează direct cu compania farmaceutică livrările, întrucât guvernele sunt cele care îşi cunosc nevoile specifice.