Peste 16.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii, au verificat, în ultimele 24 de ore, 9.300 de restaurante, terase şi fastfood-uri, precum şi 78.875 de persoane pentru verificarea măsurilor luate în contextul pandemiei COVID-19. ‘Peste 16.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii, au continuat ieri, 24 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.400 de operatori economici şi peste 78.000 de persoane’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, AGERPRES. Potrivit comunicatului, angajaţii MAI, ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu autorităţile locale, au verificat 4.442 de operatori economici, 172 de operatori de transport persoane şi aproximativ 9.300 de locaţii obiective de interes. Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 6.348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.474.240 lei. ‘Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 5.333 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.029.640 de lei’, arată sursa citată. Totodată, au fost aplicate 1.008 sancţiuni, în valoare de 441.100 de lei, pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale, în care sunt cercetate şapte persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, conform articolului 352 din Codul penal. La acţiunile de control au participat efective MAI care au beneficiat de sprijinul poliţiştilor locali şi al angajaţilor de la ANSVSA, ANPC şi ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Transporturilor şi Infrastructurii. ‘Respectarea măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19, precum şi o conduită socială responsabilă sunt condiţii esenţiale pentru limitarea răspândirii acestui virus. Dintre recomandările autorităţilor în acest sens amintim: evitarea zonelor aglomerate, a contactului direct cu alte persoane, evitarea atingerii suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate, păstrarea distanţei de cel puţin 1,5 metri faţă de alte persoane’, subliniază MAI.