Franţa a stabilit miercuri un nou record de contaminări cu COVID-19, depăşind pentru prima dată pragul de 200.000 de cazuri în 24 de ore, potrivit cifrelor publicate de ministrul Sănătăţii, relatează AFP.
Aproximativ 208.000 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore pe teritoriul francez, ”cifre care uluiesc”, a anunţat ministrul Olivier Véran în faţa Adunării Naţionale.
Marţi seara, organismul pentru Sănătate publică a anunţat aproape 180.000 de cazuri în 24 de ore, ceea ce era deja un record.
”Ne confruntăm cu doi duşmani”, varianta Delta care nu şi-a spus ultimul cuvânt, a subliniat ministrul francez, precum şi varianta Omicron, iar aici nu voi mai vorbi de un val.
În faţa izbucnirii contaminărilor, ”10% din populaţia franceză este caz contact”, iar cei nevaccinaţi au ”şanse mici să treacă printre picături, virusul circulă prea mult”, a estimat ministrul Olivier Véran.
Luni seara, el a estimat că Franţa ar putea ”ajunge la peste 250.000 de cazuri pe zi până la începutul lunii ianuarie”.
Un proiect de lege care prevede transformarea certificatului sanitar într-un carnet de vaccinare trebuie examinat de parlamentari pentru intrarea în vigoare programată pentru 15 ianuarie.