Numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus a ajuns în Bulgaria la un nivel record de la debutul epidemiei, în martie 2020, potrivit cifrelor oficiale anunţate duminică la Sofia, transmite Reuters.
În spitalele din Bulgaria se află acum 8.545 de bolnavi cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.541 de cazuri noi de infectare, ridicând numărul total la 302.480, într-o ţară cu 7 milioane de locuitori. Bilanţul deceselor la persoane infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 11.966.
Al treilea val al epidemiei a determinat guvernul să decidă închiderea grădiniţelor, şcolilor, restaurantelor, magazinelor mari şi sălilor de sport începând de luni, cu zece zile înaintea alegerilor legislative de la 4 aprilie.