Cel mai mare oraş din Pakistan, Karachi, lansează o campanie ‘din uşă în uşă’ de vaccinare împotriva COVID-19 adresată femeilor, care se află în urma bărbaţilor în ce priveşte rata de vaccinare, în contextul în care ţara intră în al cincilea val al epidemiei, a anunţat vineri un responsabil de rang înalt, transmite Reuters.
Pakistanul a raportat vineri aproape 1.300 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ din ultimele două luni, cu o rată de pozitivare de 2,5%. La Karachi, rata de pozitivare a crescut la 10%, faţă de 4,74% la 31 decembrie.
‘Am constatat că avem o populaţie considerabilă de femei casnice care sunt nevaccinate, socializează şi participă la nunţi fără să poarte măşti faciale’, a declarat Qasim Siraj Soomro, secretar parlamentar pentru sănătate al guvernului provinciei Sindh.
În schimb, rata de vaccinare în rândul bărbaţilor din familie care merg la muncă este mai ridicată decât printre femei, a adăugat el.
Campania lansată de guvernul provinciei se va baza pe personal sanitar feminin, care a avut multă vreme un rol esenţial în campaniile de vaccinare antipolio în Pakistan.
‘Plănuim să ţintim mai întâi grupuri în zonele urbane şi, într-o etapă ulterioară, în zonele rurale’, a explicat responsabilul menţionat.
Aproximativ 70 milioane de pakistanezi, adică 32% din populaţie, sunt vaccinaţi cu două doze.
Primul caz de infectare cu varianta Omicron a fost raportat pe 13 decembrie la Karachi, iar guvernul federal a admis că în ţară a început al cincilea val al epidemiei de COVID-19, cele mai multe cazuri înregistrându-se la Karachi, Lahore şi Islamabad.
Guvernul nu a anunţat deocamdată noi restricţii, dar i-a îndemnat pe oameni să respecte măsurile de prevenţie.
Luni a fost autorizată administrarea dozelor booster cetăţenilor în vârstă de peste 30 de ani. Copiilor de peste 12 ani le sunt oferite vaccinuri la şcoală.