esponsabili sârbi de rang înalt au cerut miercuri o acceptare mai largă la nivel internaţional pentru vaccinul rusesc Sputnik V, ei înşişi fiind vaccinaţi cu prioritate împotriva COVID-19 la câteva zile după sosirea primelor doze din acest vaccin în Serbia, relatează Reuters. Un prim lot de 2.400 de doze de vaccin Sputnik V a fost livrat Serbiei pe 30 decembrie, în cadrul unui contract pentru 2 milioane de doze. Vaccinarea cu acesta a început miercuri, printre cei vaccinaţi cu Sputnik V numărându-se şi preşedintele parlamentului de la Zagreb, Ivica Dacic, care a îndemnat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să autorizeze vaccinul rusesc. ”Au fost auzite unele declaraţii conform cărora călătoriile (internaţionale) vor fi autorizate numai pentru cei care primesc vaccinul Pfizer”, a spus politicianul sârb. ”Nu aş fi surprins dacă (aceste declaraţii) s-ar adeveri ca o formă de presiune politică”, a adăugat el. Deocamdată numai vaccinul dezvoltat de compania americană Pfizer împreună cu cea germană BioNTech – a cărui administrare a început şi în Serbia în decembrie – a primit licenţa de urgenţă din partea OMS. Şi ministrul sârb de interne, Aleksandar Vulin, cunoscut pentru poziţiile sale proruse, s-a numărat printre primii vaccinaţi cu Sputnik V. ”Am dorit să primesc vaccinul rusesc întrucât cred în medicina rusească”, a afirmat acesta în faţa presei. Pe lângă contractele încheiate pentru achiziţia vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi Sputnik V, guvernul sârb doreşte să cumpere şi vaccinuri ale companiei britanico-suedeze AstraZeneca, ale celei americane Moderna şi celei chineze Sinopharm. Rusia a semnat până în prezent contracte de furnizare a vaccinului Sputnik V pentru Argentina, Mexic, Bolivia, Venezuela, Uzbekistan, Algeria, Egipt, Nepal şi India, încheind de asemenea parteneriate pentru fabricarea acestui vaccin în mai multe state.