Premierul britanic Boris Johnson este decis să pună capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea rapidă a ‘variantei Omicron’ a noului coronavirus în ţară şi pare pregătit să redeschidă complet economia, după un aparent vârf al cazurilor, relatează miercuri Reuters.
Marea Britanie a fost prima ţară care a limitat deplasările internaţionale după apariţia variantei Omicron, iar în decembrie a recomandat lucrul de acasă, purtarea măştii şi folosirea certificatelor de vaccinare pentru a-i limita răspândirea, aminteşte Reuters. Dar, în timp ce cazurile de infectare au crescut la niveluri fără precedent, spitalizările şi decesele nu s-au intensificat în aceeaşi măsură, în parte datorită injectării populaţiei cu doze booster, dar şi severităţii reduse a acestei variante.
Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a afirmat marţi că Marea Britanie a atins probabil vârful de cazuri şi de spitalizări, măsurile din aşa-numitul Plan B urmând să expire într-o săptămână.
‘Sunt optimist cu prudenţă că vom reuşi să scădem substanţial măsurile săptămâna viitoare’, a declarat Javid în parlament.
Premierul Johnson, care se adresează miercuri parlamentului în legătură cu următoarele măsuri, speră să-şi reseteze cu acest prilej agenda, după controversa privind petrecerile organizate la biroul său în plină pandemie, care a determinat apeluri la schimbarea sa din funcţie.
Ridicarea măsurilor din planul B, împreună cu gestionarea variantei Omicron fără a recurge la un lockdown strict, ar putea să-i mai liniştească oponenţii cei mai vocali ai restricţiilor din propriul partid conservator.
Un purtător de cuvânt al guvernului a indicat însă că deciziile privind următorii paşi presupun un ‘echilibru fin’, în măsura în care ‘varianta Omicron continuă să reprezinte o ameninţare semnificativă, iar pandemia nu s-a terminat’, deşi ‘cele mai recente date sunt încurajatoare, cazurile începând să scadă’.