Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a extins vineri lockdownul naţional în condiţiile în care numărul noilor cazuri de COVID-19 a sporit în ultimele zile în Noua Zeelandă, relatează Reuters.
Iniţial, lockdownul decretat marţi în Noua Zeelandă, primul în ultimele 15 luni, urma să dureze doar trei zile. Ardern a prelungit măsura până pe 24 august la miezul nopţii, afirmând că epidemia cu varianta Delta s-a extins din Auckland şi la alte oraşe.
”Pur şi simplu nu ştim amploarea acestei epidemii cu varianta Delta”, a spus şefa executivului neozeelandez într-o conferinţă de presă.
Autorităţile medicale au declarat că vineri au fost consemnate 11 noi cazuri, dintre care trei în Wellington. În aceste trei cazuri este vorba despre persoane care au călătorit recent în Auckland şi au vizitat locuri care au fost identificate ca fiind expuse la focarul de COVID-19.
”Dorim ca întreaga ţară să fie acum în alertă maximă”, a subliniat Jacinda Ardern.
Directorul general pentru sănătate, Ashley Bloomfield, a avertizat că lockdownul din Auckland ar putea fi prelungit din nou.
Noua Zeelandă a fost lăudată pentru gestionarea eficientă a epidemiei de COVID-19 care, până în prezent, a provocat moartea a doar 26 de persoane la populaţie de circa cinci milioane de locuitori.
În martie 2020, Ardern a decis închiderea frontierelor ţării, dar guvernul său este criticat acum pentru întârzierea vaccinării anti-COVID-19, dar şi pentru creşterea costurilor într-o ţară care se bazează masiv pe forţa de muncă reprezentată de imigranţi.
Până în prezent, doar 19% din populaţia Noii Zeelande este complet vaccinată împotriva COVID-19, cea mai mică proporţie dintre ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.