Membri ai parlamentului olandez i-au criticat miercuri pe premierul Mark Rutte şi pe ministrul sănătăţii Hugo de Jonge, într-o sesiune extraordinară a legislativului, pentru ridicarea prea rapidă a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, transmite DPA.
Numărul noilor cazuri de infectare cu noul coronavirus a explodat după ridicarea restricţiilor, pe 26 iunie. În principiu, încă se aplică doar păstrarea unei distanţe de siguranţă de cel puţin 1,5 metri şi folosirea obligatorie a măştilor sanitare în transportul public.
Noul val de contaminări afectează în special regiunile metropolitane, incidenţa la şapte zile depăşind 300 de cazuri la 100.000 de locuitori.
În ultimele şapte zile au fost înregistrate aproximativ 51.000 de noi cazuri, cu peste 500% mai multe decât în săptămâna precedentă.
Relaxarea măsurilor anti-COVID-19 a făcut posibilă organizarea festivalurilor cu mii de persoane, în timp ce discotecile şi cluburile de noapte s-au redeschis.
La festivalul muzical în aer liber Verknipt din Utrecht, 1.000 de persoane au fost infectate cu coronavirusul, deşi organizatorii au subliniat că au urmat toate regulile de igienă. Pentru a avea acces la festival, participanţii au trebuit să facă dovada vaccinării sau a unui test negativ.
La un alt festival, organizat la Breda, câţiva participanţi s-au infectat, în timp ce la o discotecă din Enschede, din apropierea frontierei cu Germania, cel puţin 200 din 600 de clienţi au fost testaţi pozitiv.
Peste 40% dintre olandezi sunt complet vaccinaţi împotriva COVID-19, iar aproape 70% au primit cel puţin o doză de vaccin.