Şcoala Gimnazială nr. 97 a intrat în scenariul roşu de funcţionare, astfel că întreaga activitate didactică s-a mutat exclusiv în sistem online pentru următoarele 14 zile, a anunţat joi seara Primăria Sectorului 4. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Primăria Sectorului 4 a dispus în regim de urgenţă măsuri de dezinfecţie a întregii clădirii în care funcţionează Şcoala Gimnazială nr. 97, după ce joi a fost înregistrat al treilea caz confirmat de infecţie cu SARS-CoV-2, în rândul personalului nedidactic al unităţii de învăţământ. Măsuri similare de dezinfecţie au fost dispuse şi în alte patru unităţi de învăţământ, în care au fost confirmate cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor şi al cadrelor didactice: Grădiniţa ‘Scufiţa Roşie’, unde un educator a fost confirmat pozitiv; Liceul Tehnologic ‘Dacia’ – un elev confirmat pozitiv; Colegiul Naţional ‘Octav Oninescu’ – un elev confirmat pozitiv; Şcoala Gimnazială Nr. 189, unde un elev a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Tot joi, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus încă un elev al Şcolii Gimnaziale Nr. 79, unitate de învăţământ care se află în scenariul roşu din data de 30 septembrie, menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Antonia Niţă, editor: Marius Frăţilă)