Un subcontractant va începe să producă în Franţa în luna martie vaccinul contra COVID-19 al laboratorului american Moderna şi un altul va lansa în aprilie producţia vaccinului Pfizer/BioNTech, a anunţat miercuri, la postul de radio RTL, ministrul delegat pentru industrie al Franţei, Agnes Pannier-Runacher, informează AFP. Marţi seara, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat, la finalul unei întâlniri cu marile laboratoare franceze şi europene, că producţia de doze de vaccin pe teritoriul francez va începe ‘de la sfârşitul lui februarie, începutul lui martie’. Macron a declarat că patru situri de producţie vor participa la crearea de vaccinuri elaborate de alte laboratoare, printre care trei subcontractori francezi. În noiembrie şi în decembrie, subcontractorul francez Delpharm a anunţat că va produce vaccinul Pfizer/BioNTech la uzina sa din Saint-Remy-sur-Avre (nord-vestul Franţei), laboratorul suedez Recipharm va produce vaccinul Moderna la Monts (vest) şi compania farmaceutică franceză Fareva vaccinul CureVac la siturile din Pau (sud-vest) şi Val-de-Reuil (nord), pentru operaţiuni de umplere şi de ambalare. ‘Primul sit de producţie care va demara va fi în martie anul curent pentru vaccinul Moderna’, a precizat miercuri dimineaţa ministrul delegat. ‘Vom avea apoi un sit ce va începe producţia în aprilie, pentru vaccinul Pfizer/BioNTech. Iar în luna mai, ar urma vaccinul CureVac, însă în privinţa acestuia din urmă aşteptăm încă autorizaţia de scoatere pe piaţă’, a adăugat Agnes Pannier-Runacher. Ministrul francez a mai spus că laboratorul francez Sanofi – care a decalat pentru al doilea semestru al lui 2021 lansarea propriului vaccin – ‘va produce la rândul său’. ‘Am conlucrat pentru ca ei să producă în uzina lor germană vaccin BioNTech, aceasta va contribui la majorarea lanţurilor de producţie. Dacă vaccinul lor are rezultate pozitive, în luna aprilie ei vor începe de asemenea producţia’, a detaliat Agnes Pannier-Runacher.