upă ce au fost închise timp de aproape cinci luni, toate magazinele neesenţiale din Republica Cehă s-au redeschis luni, dar cu măsuri stricte de siguranţă sanitară, precum purtarea obligatorie a unei măşti speciale şi menţinerea unei distanţe fizice între persoane, relatează agenţia EFE.
Redeschiderea magazinelor face parte dintr-o relaxare parţială şi prudentă a restricţiilor menite să frâneze răspândirea coronavirusului. Această relaxare mai cuprinde redeschiderea unor servicii, precum frizeriile sau centrele balneare, dar restaurantele şi sectorul cultural rămân închise.
În toate magazinele redeschise este obligatorie purtarea unei măşti de înaltă protecţie, de tipul FFP2 sau KN95.
Guvernul Republicii Cehe a acceptat această uşoară relaxare după îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice în această ţară care a fost printre cele mai sever lovite de ultimul val de COVID-19.
Dar, cu toate că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat numai 391 de noi cazuri de COVID-19 şi se menţine tendinţa descrescătoare, rata infecţiilor în ultimele două săptămâni este totuşi ridicată, respectiv 298 de cazuri la 100.000 de locuitori.