AcasăStiri generaleCoronavirus: Restricţii de circulaţie pentru jumătate din locuitorii Ţării Galilor

Coronavirus: Restricţii de circulaţie pentru jumătate din locuitorii Ţării Galilor

În aproape jumătate din Ţara Galilor, inclusiv în capitala Cardiff, vor intra în vigoare duminică restricţii de circulaţie, transmite AFP. Cumulat, măsurile mai vechi şi cele noi de combatere a epidemiei de coronavirus afectează 1,5 milioane de locuitori, adică puţin sub 50% din populaţia teritoriului respectiv din Regatul Unit. Ministrul galez al sănătăţii, Vaughan Getting, a anunţat vineri că începând de duminică la ora 18.00 va fi interzis accesul în mai multe oraşe, printre care Cardiff şi Swansea, cu excepţia celor care au motive valabile, cum ar fi cele profesionale sau de studii. O interdicţie similară se va aplica la Llanelli încă de sâmbătă. De asemenea, sunt interzise întâlnirile în spaţii închise între persoane care nu locuiesc împreună. ‘Măsurile reflectă gravitatea situaţiei’, a subliniat Getting într-o conferinţă de presă. Regatul Unit este ţara europeană afectată cel mai grav de coronavirus; epidemia a dus până acum la 42.000 de decese. Nu este exclusă reintroducerea interdicţiilor de circulaţie la scară naţională. În prezent, rata de reproducere a virusului, indicator cheie care reprezintă numărul de persoane infectate de fiecare purtător, este în creştere şi a ajuns la valori între 1,2 şi 1,5. Vineri, Londra a fost inclusă pe lista zonelor monitorizate îndeaproape de guvernul britanic. Primarul laburist al capitalei, Sadiq Khan, a declarat într-un comunicat că situaţia din metropolă este acum ‘într-un punct de cotitură foarte îngrijorător’. El a menţionat ‘cvasi-colapsul’ sistemului de testare şi urmărire a cazurilor, apreciind că sunt ‘absolut necesare’ noi măsuri de încetinire a transmiterii coronavirusului, iar capacitatea de testare la Londra trebuie mărită imediat. ‘Orice întârziere va însemna că oraşul este abandonat şi va costa vieţi’, a avertizat edilul. Joi, autorităţile sanitare britanice au înregistrat 6634 de cazuri noi de coronavirus, valoare explicabilă parţial de creşterea numărului de teste, dar totuşi îngrijorătoare pentru specialişti. Oficiul Naţional de Statistică a estimat că săptămâna trecută numărul mediu zilnic de cazuri noi a fost de 9600, în creştere cu 60% faţă de intervalul similar precedent.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks