Rusia dispune de 300 de milioane de doze de vaccin Sputnik V împotriva COVID-19 pentru Africa, a anunţat vineri Centrul African de Control al Bolilor (CDC). Moscova a propus un pachet de finanţare Echipei Operative pentru Achiziţia Vaccinurilor (AVATT), a informat Uniunea Africană (AU), care conduce echipa, într-un comunicat preluat de dpa. AVATT a contractat de asemenea 270 de milioane de doze de vaccinuri Oxford/AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Johnson&Johnson. Dozele suplimentare de Sputnik V ar permite Africii să atingă obiectivul de imunizare a 60% din populaţie, arată AU. Directorul CDC, John Nkengasong, a precizat că vaccinul rusesc va fi disponibil din mai. Anunţul a fost făcut după ce CDC comunicase că distribuţia vaccinurilor anti-COVID-19 în Africa va începe săptămâna viitoare, iar Zimbabwe şi Senegal vor începe în curând campaniile de vaccinare. Conform celor mai recente date ale CDC, în Africa s-au înregistrat aproape 3,8 milioane de cazuri de contaminare cu coronavirus, adică 3,5% din totalul mondial, şi aproape 100.000 de decese în contextul epidemiei.