Slovenia a suspendat temporar miercuri administrarea vaccinului Janssen de la Johnson & Johnson împotriva COVID-19 după decesul unei tinere, a anunţat agenţia naţională de ştiri STA care l-a citat pe ministrul sloven al Sănătăţii Janez Poklukar, relatează Reuters.
Decizia survine în urma suspiciunii de complicaţii în urma vaccinării, a precizat ministrul citat de agenţie.
”Pacienta a prezentat cheaguri de sânge şi sângerări la nivelul creierului în acelaşi timp, terapia intensivă nu a avut succes”, a spus Igor Rigler, neurolog la spitalul din Ljubljana, potrivit STA.