Ungaria trebuie să crească numărul persoanelor care se vaccinează cu doze booster împotriva COVID-19 pentru a limita infecţiile, a declarat vineri pe postul naţional de radio premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters.
Orban a anunţat că guvernul său va prelungi campania de vaccinare fără programare şi săptămâna viitoare, în contextul creşterii infectărilor.
Premierul ungar a menţionat şi că executivul va pune vaccinuri la dispoziţia părinţilor, dacă aceştia doresc să-şi vaccineze copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani, scop în care au fost comandate 2 milioane de doze, primul transport sosind luna viitoare.
Ungaria, care are circa 10 milioane de locuitori, a raportat joi peste 12.000 de noi cazuri de infectare în 24 de ore. Statistica de joi a mai arătat că 5,81 milioane de unguri, adică aproape 60% din populaţia ţării, este vaccinată ‘cu schema completă’, iar alte 2,15 milioane au primit şi doze booster.
În ţara vecină vaccinarea cu booster este obligatorie pentru lucrătorii din sănătate, iar de sâmbăta trecută masca este din nou obligatorie în majoritatea spaţiilor publice închise, măsuri considerate insuficient de stricte de medici, care reclamă că spitalele se aglomerează.
Orban a mai declarat vineri că nu poate ‘exclude nimic’, dar, dacă răspândirea virusului poate fi limitată cu ajutorul vaccinurilor, atunci nu va mai fi nevoie de măsuri de lockdown.