Autorităţile din Ungaria examinează posibilitatea ca persoanele care au trecut deja prin infecţia cu noul coronavirus sau au fost vaccinate anti-COVID-19 să fie ‘scutite’ de anumite restricţii, relatează joi Reuters şi MTI. Această posibilitate este cuprinsă în cercetarea naţională privind condiţiile de ridicare a restricţiilor, lansată miercuri seara în Ungaria. Una din cele şapte întrebări de la care guvernul aşteaptă răspunsuri de la public prin acest studiu se referă la oportunitatea ca ungurii care au obţinut certificate de imunitate, după vaccinare sau confruntarea cu infecţia, să poată renunţa la unele din restricţiile antipandemie. Guverne şi producători de vaccinuri din toată lumea analizează potenţiala utilizare a unor aşa-zise ‘paşapoarte de vaccinare’ ca modalitate de redeschidere a economiilor, aminteşte Reuters, care mai notează că sondaje similare celui lansat miercuri au fost folosite în Ungaria şi pe parcursul anilor trecuţi pentru a testa opiniile publicului în probleme cheie, cum este imigraţia. Nu se ştie dacă ungurii, dintre care mulţi au rezerve faţă de vaccinarea împotriva COVID-19, sunt dispuşi să le acorde ‘privilegii’ celor consideraţi protejaţi în faţa virusului, noul sondaj incluzând şi opţiunea menţinerii restricţiilor până la sfârşitul pandemiei, comentează Reuters. Premierul Viktor Orban este presat să redeschidă economia, în perspectiva alegerilor de anul viitor şi în condiţiile în care sectorul turismului şi ospitalităţii din Ungaria continuă să sufere, din cauza lockdownului parţial aflat încă în vigoare. Totuşi, o redeschidere a economiei rămâne un obiectiv îndepărtat, având în vedere ritmul lent al vaccinării şi o recentă tendinţă de reluare a creşterii numărului de cazuri de infectare. Una dintre întrebările din consultarea naţională se referă la faptul dacă străinilor ar trebui să li se permită intrarea în ţară doar dacă pot prezenta dovada vaccinării sau un paşaport de imunitate.