este 3,6 milioane de cetăţeni, reprezentând circa două treimi din populaţia Slovaciei, au participat în acest weekend la programul naţional de testare gratuită pentru COVID-19 a întregii populaţii, primul de acest fel desfăşurat de o ţară de la începutul actualei pandemii, relatează Reuters. Potrivit datelor anunţate de premierul Igor Matovic, 38.359 dintre persoanele testate, respectiv 1,06%, au avut rezultat pozitiv şi trebuie să se autoizoleze la domiciliu; la fel şi persoanele care nu s-au testat. Deşi criticat în special pentru faptul că testele antigen rapide folosite în această campanie sunt mai puţin precise decât testele moleculare PCR, şeful guvernului de la Bratislava a susţinut acest program ca o modalitate de a încetini răspândirea virusului şi de a evita un nou ”lockdown”. ”Da, în Europa se spune că singura cale de a ieşi din pandemie este izolarea. Dar noi am demonstrat că nu este aşa”, a mai spus Matovic, citat de EFE. ”Cred cu tărie că această soluţie va funcţiona în Slovacia cu condiţia ca aceia care au primit certificatul că sunt negativi să fie în continuare responsabili, iar aceia care au primit rezultat pozitiv să rămână în carantină cu familia”, a insistat premierul. Răspunzând criticilor privind acurateţea rezultatelor date de testele antigen, el a apreciat că şi dacă numai jumătate din aceste rezultate sunt corecte acest lucru este de mare ajutor în combaterea pandemiei. Persoanele care nu au participat la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână. Preşedinta Zuzana Caputova nu a fost de acord cu această obligaţie, dar guvernul şi-a impus punctul de vedere. Peste 46.000 de persoane, dintre care 6.000 de militari, au participat la operaţiunea de testare la nivel naţional, care va fi repetată în weekendul următor. Sunt scutiţi de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani.