utorităţile sanitare belgiene estimează, în baza studiilor de seroprevalenţă, că între 10% şi 20% din populaţia Belgiei va avea anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2 după actualul val doi al pandemiei, procent care va ajuta la încetinirea transmiterii virusului, dar va face imposibilă atingerea imunităţii de grup în lipsa unui vaccin, scrie vineri agenţia EFE. ”Mai multe modele estimează că, dacă ne-am îndrepta către o imunitate de grup doar pe cale naturală, am avea în ţara noastră cel puţin 60.000 de morţi”, adică un număr al deceselor de 4,3 ori mai mare decât cele 13.891 înregistrate până în prezent în Belgia, a declarat vineri la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al comitetului tehnic belgian de combatere a pandemiei COVID-19, Yves van Laethem. ”Prin urmare, unica opţiune este să aşteptăm un vaccin bun, să limităm contactele şi să respectăm măsurile”, a indicat acesta. El a confirmat opiniile conform cărora pentru o imunitate de grup este necesar ca un procent de minim 60-70% din populaţie să formeze anticorpi. Mai mult, subliniază expertul belgian, nu se ştie încă în ce măsură şi pentru cât timp persoanele vindecate de COVID-19 sunt protejate de anticorpii dobândiţi pe cale naturală, iar procentul persoanelor care au anticorpi variază de la o regiune la alta în funcţie de cât de mult au fost afectate de epidemie şi, în orice caz, ”imunitatea de grup nu înseamnă dispariţia virusului în sine”. ”Eradicarea virusului necesită, în primul rând, ca unicul rezervor (de infectare) să fie cel uman, dar ştim că există şi un rezervor animal”, aşadar vaccinul va fi oricum necesar, mai remarcă Yves van Laethem. În concluzie, notează el, imunitatea naturală de grup nu poate fi obţinută fără vaccin ”decât dacă suntem dispuşi să plătim un preţ extrem de ridicat în vieţi omeneşti şi al distrugerii sistemului sanitar”. Belgia are 1.232 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, una dintre ratele cele mai ridicate din Europa, astfel că la sfârşitul lunii octombrie a intrat din nou în lockdown, cu toate restricţiile privind deplasările şi contactele sociale aplicate în timpul valului epidemic din primăvară. Şcolile vor fi redeschise luni, după două săptămâni de vacanţă prelungită din cauza epidemiei.