AcasăStiri generaleCoronavirusul circulă mai rapid decât în primăvară, avertizează un epidemiolog francez

Coronavirusul circulă mai rapid decât în primăvară, avertizează un epidemiolog francez

Virusul SARS-CoV-2 se răspândeşte mai rapid în prezent decât în primăvară, în faza iniţială a pandemiei, a afirmat vineri epidemiologul Arnaud Fontanet, consilier ştiinţific al guvernului francez, emiţând unul din cele mai puternice avertismente de până acum cu privire la amploarea valului care a cuprins Europa, transmite Reuters. ‘Virusul circulă mai rapid … Resurgenţa pandemiei a început în august’, a spus Fontanet la postul BFM TV, atenţionând că lupta împotriva acesteia va fi ‘un maraton’. După toate probabilităţile, Franţa va depăşi vineri un milion de cazuri de infectare cu coronavirus, devenind a doua ţară europeană în această situaţie, după Spania. Potrivit lui Fontanet, profesor la Institutul Pasteur, autorităţile franceze reuşiseră să aducă sub control virusul spre sfârşitul lunii iunie, dar menţinerea unui număr mic de spitalizări până la finele lui august a creat un fals sentiment de securitate, chiar dacă se înregistra deja o creştere a cazurilor de infectare. ‘Şi apoi a venit o săptămână rece în septembrie şi toţi indicatorii au luat-o în direcţia greşită în toată Europa. Virusul se răspândeşte mai bine pe vreme rece pentru că noi trăim mai mult înăuntru’, a explicat el. După un vârf de 32.292 de spitalizări la 14 aprilie, când Franţa se afla într-unul din cele mai stricte lockdown-uri din Europa, numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19 a scăzut la un minim de 4.530 la 29 august, pentru a ajunge acum la 14.032, cu creşteri de peste 700 în ultimele patru zile. ‘Spitalele şi personalul medical se vor găsi într-o situaţie pe care o cunoaştem deja’, a mai spus Fontanet, referindu-se la vârful din perioada sfârşit de martie – început de aprilie, când sistemul spitalicesc s-a aflat în pragul colapsului. ‘Avem o mulţime de instrumente să ne protejăm împotriva virusului, dar ne aşteaptă o perioadă dificilă’, a adăugat el, făcându-se ecoul premierului Jean Castex, care a prognozat ‘un noiembrie dur’ atunci când a anunţat noile restricţii de circulaţie pe timp de noapte. Ca şi alţi experţi medicali, Fontanet a explicat că sunt necesare în jur de două săptămâni pentru ca măsurile de izolare să aibă un impact.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks