Sistemul medical din Olanda se confruntă cu dificultăţi severe din cauza numărului în creştere al pacienţilor cu COVID-19, o situaţie care a dus la închiderea temporară a unităţilor de primiri urgenţe, inclusiv pentru traumatisme, în spitale din mai multe oraşe, relatează miercuri dpa. Unităţi spitaliceşti de primiri urgenţe din Amsterdam, Rotterdam şi Haga au trebuit să fie închise timp de câteva ore din cauza personalului şi a paturilor insuficiente, a declarat miercuri în parlament Ernst Kuipers, şeful reţelei olandeze de medicină de urgenţă. A fost nevoie ca pacienţi cu urgenţe să fie transportaţi cu ambulanţele la alte spitale din localitate sau din alte oraşe. Ca reacţie la înmulţirea cazurilor de infectare cu coronavirus, guvernul olandez a înăsprit marţi restricţiile şi a impus o carantină parţială în ţară. Spitalele se aşteaptă însă să îşi reducă cu 40% asistenţa medicală obişnuită sau chiar cu 75% dacă noile măsuri nu vor avea efectul dorit. ‘Aceasta înseamnă că vor rămâne să funcţioneze doar serviciile de urgenţe, pe lângă asistenţa pentru COVID-19’, a afirmat Kuipers, potrivit căruia situaţia este ‘sumbră’ comparativ cu primul val al epidemiei. Spitalele au fost deja nevoite să anuleze sute de operaţii şi diferite tratamente. Aproape 44.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost depistate săptămâna trecută în Olanda, adică o incidenţă de 252 de infectări la 100.000 de locuitori.