AcasăStiri generaleCotizaţia anuală a Capitalei către Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Bucureşti creşte...

Cotizaţia anuală a Capitalei către Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Bucureşti creşte la 850.000 de lei (proiect)

Cotizaţia anuală a Capitalei, în calitate de asociat-membru fondator, către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Bucureşti – Bucharest Convention&Visitors Bureau creşte la 850.000 de lei, potrivit unui proiect de pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Această valoare a contribuţiei a fost aprobată prin hotărârea CGMB nr. 121 din 7 mai privind aprobarea bugetului propriu al Municipiului Bucureşti pe 2021.

Proiectul modifică prevederi ale hotărârii CGMB nr. 67/2014 privind o cotizaţie anuală a membrilor asociaţi de 500 de euro, precum şi o anexă privind statutul asociaţiei cuprinsă în acest act normativ.

Potrivit raportului de specialitate, având în vedere Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 622 din 29 octombrie 2020 privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a CGMB urmare a alegerilor locale, devine oportună şi necesară modificarea şi completarea hotărârii CGMB nr. 67/2014 în vederea actualizării componenţei nominale a organelor de conducere cu referire la reprezentanţii Municipiului Bucureşti desemnaţi de către primarul general, respectiv CGMB din mandatul 2020-2024.

Oportunitatea şi necesitatea modificării hotărârii CGMB nr. 67/2014 privind aprobarea participării Municipiului Bucureşti la constituirea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Bucureşti rezidă totodată în corelarea conţinutului prevederilor statutare în conformitate cu noile modificări legislative, întrucât Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, în vigoare la momentul constituirii asociaţiei, a fost abrogată, prevederile sale fiind înlocuite cu cele ale Codului Administrativ.

‘Prin modificarea şi completarea Statutului Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Bucureşti se urmăreşte o mai bună reglementare a procesului de organizare şi funcţionare al acestei asociaţii, constituită ca persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, respectiv o reprezentativitate optimă şi repartizare proporţională a atribuţiilor Consiliului Director, organul care asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale. De asemenea, cu referire la obiectivele asociaţiei, se doreşte corelarea conţinutului Statutului cu evoluţia sosirilor turiştilor în Bucureşti, precum şi dinamica legislaţiei naţionale adoptată în ultima perioadă în domeniul turismului’, prevede sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks