Un număr de 17 echipe de bucătari profesionişti şi amatori şi-au anunţat, până acum, participarea la cea de-a 18-a ediţie a Paradei cârnaţilor, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la castelul Mikes din localitatea Zăbala.
Organizatorii au precizat că cei care doresc să ia parte la acest concurs gastronomic se mai pot înscrie până miercuri, 22 noiembrie, inclusiv.
Taxa de participare este de 600 de lei de echipă, care poate fi compusă din 5 concurenţi şi 3 suporteri, în sumă fiind incluse 10 kg carne şi 15 metri de maţe de porc pentru prepararea cârnaţilor.
‘Noutatea este că anul acesta festivalul va avea loc la Zăbala şi nu la Sfântu Gheorghe, cum a fost până acum. Va fi organizat într-un hambar, care este un loc mai apropiat de tradiţii decât o sală de sport (…) Parada cârnaţilor este cel mai vechi festival gastronomic din judeţul Covasna şi ne-am implicat în organizare, chiar dacă nu vom avea niciun profit financiar, pentru că vrem să se păstreze tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă. De altfel, noi am participat şi în alţi ani la acest eveniment, fie în calitate de spectatori, fie de concurenţi’, a declarat Albert Zoltan, reprezentantul Zabola Estate.
Deschiderea oficială a Paradei cârnaţilor va avea loc sâmbătă, la ora 11, iar concurenţii vor avea la dispoziţie trei ore pentru prepararea produselor pe care le vor preda juriului.
Membrii juriului vor puncta nu doar gustul şi aspectul cârnaţilor, ci şi cea mai veselă şi mai elegantă echipă, cele mai inedite decoraţiuni, precum şi cea mai autentică şi cele mai originale reţete, iar festivitatea de premiere va începe la ora 16,30.
Cea de-a 18-a ediţie a Paradei cârnaţilor este organizată de Ordinul Cavaleresc al Preparatorilor în Aer Liber , ASIMCOV, Visit Covasna, Fundaţia Roy-Chowdhury Mikes, Zabola Estate Transylvania şi Asociaţiei Pro Zabola.
Prima ediţie a Paradei Cârnaţilor a avut loc în anul 2017, după modelul ‘Csabai Kolbaszfesztival’ din Bekescsaba, Ungaria şi s-a desfăşurat timp de mai mulţi ani în paralel cu Festivalul verzei.