Primăria Sfântu Gheorghe organizează şi în acest an un program de internship pentru studenţi, oferind 20 de locuri tinerilor care doresc să facă practică în cadrul acestei instituţii în perioada verii.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, vor fi organizate două stagii de practică, în perioada 18 iulie-12 august, respectiv 13 august-9 septembrie a.c, iar înscrierile se pot face până în data de 7 iulie.
‘ În perioada 20 iunie – 7 iulie, tinerii care studiază în prezent la facultate sau au absolvit recent studiile universitare pot aplica pentru programul de internship al Primăriei Sfântu Gheorghe. Scopul programului este de a le oferi stagiarilor o mai bună înţelegere a funcţionării municipalităţii şi de a le permite acestora să utilizeze în mod corespunzător cunoştinţele dobândite. La fel ca în anul precedent, programul se va desfăşura în două sesiuni de câte o lună fiecare’ , se arată într-un comunicat de presă, postat pe pagina de internet a Primăriei.
Tinerii selectaţi vor face practică la cabinetele celor doi viceprimari sau în alte birouri din cadrul Primăriei ori în instituţii subordonate acesteia.
Cei interesaţi trebuie să trimită CV-ul, copia cărţii de identitate, adeverinţa care să ateste statutul de student sau adeverinţa de studii până pe data de 7 iulie pe adresa kata.dobai@sepsi.ro şi să completeze formularul disponibil pe pagina de internet a Primăriei.
‘ Între 11 şi 15 iulie, candidaţii vor susţine un interviu, pentru ca organizatorii programului să poate alege biroul sau instituţia subordonată în care stagiarii îşi vor desfăşura internshipul, în funcţie de studiile şi interesele lor. În acest an, un total de 20 de tineri vor putea participa la programul de internship, primul grup în perioada 18 iulie – 12 august şi al doilea grup în perioada 13 august – 9 septembrie’ , se mai arată în comunicat.