Un număr de 500 de volume de istorie, cultură şi spiritualitate românească au fost scanate şi introduse în Biblioteca digitală Eurocarpatica a Centrului Ecleziastic de Documentare ‘Mitropolit Nicolae Colan’ din Sfântu Gheorghe, printr-un proiect cofinanţat de Secretariatul General al Guvernului, a anunţat, sâmbătă, conducerea instituţiei.
Directorul ştiinţific al Centrului, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul, derulat în parteneriat cu societatea Ştefadina din Bucureşti cu sprijinul Episcopiei Covasnei şi Harghitei, reprezintă o ‘izbândă’ deoarece recuperează şi pune în circuitul public documente, studii şi cercetări referitoare la istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, volumele putând fi accesate online de orice persoană interesată de problematica românilor din Arcul Intracarpactic.
Totodată, în cadrul acestui proiect au fost puse în circuitul public, atât în formă digitală, cât şi tipărită, o serie de publicaţii româneşti editate în perioada interbelică în fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, azi judeţele Covasna şi Harghita, aflate în păstrarea Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
‘Vă daţi seama, 500 de volume, dar şi publicaţii româneşti din perioada interbelică pot fi vizualizate pe Biblioteca digitală Eurocarpatica. Acestea din urmă au fost şi printate de prietenii noştri de la Ştefadina, deci puteţi citi online sau puteţi veni la Sfântu Gheorghe şi citi presa românească de acum 100 de ani (…) Avem o comoară extraordinară pentru istorici, pentru cei care vor să studieze, să cerceteze, dar şi o lecţie pentru cei care în continuare se încăpăţânează să prezinte un ţinut secuiesc fără români’, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu.
Acesta a adăugat că, totodată, Centrul Ecleziastic de Documentare ‘Mitropolit Nicolae Colan’ din Sfântu Gheorghe îşi propune să introducă în circuitul public, în format digital, şi alte documente aflate în arhiva sa, inclusiv cele din sectorul multimedia, format din fonotecă şi videotecă, aceste preocupări încadrându-se în misiunea instituţiei de a păstra, prelucra, conserva, cerceta şi valorifica ştiinţific mărturiile materiale şi documentare ce atestă prezenţa şi dăinuirea populaţiei româneşti în sud-estul Transilvaniei şi a spiritualităţii ortodoxe în localităţile de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Biblioteca virtuală Eurocarpatica, precum şi expoziţia ‘Europa Trianonului’, organizată de Centrul European de Studii în Probleme Etnice din Bucureşti al Academiei Române, dar şi expoziţia ‘Icoane restaurate din patrimoniul Muzeului Spiritualităţii Româneşti’ de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe au fost prezentate în cadrul celei de-a 29 ediţii a Zilelor ‘Andrei Şaguna’, care s-au desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Covasna.
‘Cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului s-au restaurat 40 de icoane pe lemn şi pe sticlă, precum şi 40 de cărţi. Acestea arată dăinuirea creştinilor ortodocşi în această parte de ţară, precum şi continuitatea locuirii lor pe aceste meleaguri (…) În cărţile acestea de cult am găsit foarte multe însemnări în manuscris făcute atât de către preoţii bisericilor, cât şi de către cântăreţii de la strană, arătând prin aceasta că momentele importante din viaţa lor le-au însemnat acolo. Anul acesta este în lucru încă un proiect pentru 40 de icoane şi 40 de cărţi care vor fi restaurate’, a declarat preotul Ioan Marin de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe.
În cadrul Zilelor ‘Andrei Şaguna’, vineri a avut loc întâlnirea de lucru a grupului de cercetători implicaţi în realizarea compendiului ‘Românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş în memoria istorică’, precum şi simpozionul ‘Transilvania în opera marelui istoric Nicolae Iorga’, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naşterea acestuia.
Sâmbătă a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a Colocviului naţional al Grupului de cercetare ‘I.I. Russu’, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele celor mai recente cercetări privind istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din sud-estul Transilvanei şi au fost acordate premii prof. univ. dr. Ioan Bolovan din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion H. Ciobotaru din Iaşi, prof. univ. dr. Ioan Vlad din Braşov. dr. Violeta Popescu din Milano şi jurnalistului Mihail Groza din Miercurea Ciuc.
Zilele ‘Andrei Şaguna’ vor continua marţi, 29 iunie, cu o întâlnire a poeţilor şi scriitorilor din judeţele Covasna şi Harghita, la Casa Memorială ‘Romulus Cioflec’ din Araci, şi se vor încheia duminică, 4 iulie, cu Nedeia Sânpetrului la Căminul cultural din localitatea Vâlcele. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)