Cea de-a doua ediţie a Târgului de carte şi Festivalului de literatură contemporană SepsiBook de la Sfântu Gheorghe va avea loc la finalul lunii mai, la Arena Sepsi din municipiu, iar printre invitaţi se vor număra actorul Horaţiu Mălăele, scriitorii Florin Irimia, Bogdan Suceavă, Judit Berg şi formaţia ‘Ţapinarii’, au anunţat organizatorii.
Evenimentul, programat în perioada 25-28 mai, va include, printre altele, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, discuţii tematice, concerte, spectacole de poezie şi muzică.
‘Conceptul organizatorilor este de a prezenta un program literar-cultural atractiv pentru toate vârstele, cu accent puţin mai mare pe copii, pentru că ei sunt cititorii din viitor. (…) Astfel s-a pus accent şi au fost menţinute în program acele elemente care sunt cumva tangenţiale cu mai multe domenii culturale sau artistice. De asemenea, vor fi şi câteva noutăţi, chiar dacă mici, dar care provin şi din faptul că au trebuit să fie luate în seamă şi lucrurile care n-au mers atât de bine la prima ediţie, ca amenajare a spaţiilor, ca structură a programelor, ca amplasare în timpul evenimentului a programelor, a invitaţilor’, se arată într-un comunicat de presă, postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Printre invitaţii ediţiei din acest an se numără scriitorul Bogdan Suceavă, care trăieşte în Statele Unite ale Americii şi predă matematică la o universitate, ale cărui volume de beletristică au fost traduse în mai multe limbi, scriitorul Florin Irimia din Iaşi, cadru didactic universitar şi critic literar, precum şi Judit Berg, din Ungaria, şi Radu Ţuculescu, autori de literatură pentru copii.
Potrivit organizatorilor, actorul Horaţiu Mălăele va participa la târgul de carte de la Sfântu Gheorghe în calitate de poet şi prozator, iar în cadrul festivalului vor fi lansate şi două cărţi de istorie literară semnate de profesoara Maria Monica Stoica, din Sfântu Gheorghe: ‘Paradigme literare’ şi ‘Eugen Lovinescu: Ipostaze ale scriitorului’.
Directorul Bibliotecii Judeţene ‘Bod Peter’ din Sfântu Gheorghe, Szonda Szabolcs, care este şi directorul SepsiBook, a declarat că acesta este cel mai mare târg de carte organizat vreodată la Sfântu Gheorghe, iar la prima ediţie, desfăşurată anul trecut, au participat aproximativ 7.000 de persoane în decurs de patru zile.
Târgul de carte şi Festivalul de literatură contemporană SepsiBook este organizat de Primăria Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, Biblioteca Judeţeană şi Casa de Cultură ‘Kołnya Adam’ şi Asociaţia Susţinătorilor Bibliotecii ‘Bod Peter’.