Ziua maghiarilor de pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria, a fost marcată marţi în mai multe localităţi din judeţul Covasna prin manifestări organizate în municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc la care au participat câteva sute de persoane.
La Sfântu Gheorghe au avut loc depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor Revoluţiei din 1848 şi a fost organizat un marş pe principalele străzi din oraş, împodobite de sărbătoare cu cocarde roşu-alb-verde.
În cursul după-amiezii, în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe a avut loc o adunare festivă în cadrul căreia primarul Antal Arpad a afirmat că ‘în aceste vremuri dificile şi pline de provocări este important pentru naţiunea maghiară să îşi unească rândurile atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor’.
Potrivit primarului, pandemia ne-a afectat atât individual, cât şi colectiv iar, în cele din urmă, a creat o ‘prăpastie’ între oameni, solidaritatea manifestată iniţial transformându-se adeseori în dispute şi certuri, de aceea fiind important ca ‘odată ce trupurile noastre s-au vindecat de boală, să vindecăm şi sufletul comunităţii noastre’.
Antal Arpad, care este şi liderul UDMR Sfântu Gheorghe, a făcut, totodată, un apel către membrii comunităţii locale de a fi solidari cu ucrainenii şi de le oferi ajutor celor care fug de război.
‘În timp ce noi sărbătorim libertatea şi privim în tăcere cum primăvara se instalează în oraşul nostru iubit, un război teribil are loc la doar câteva sute de kilometri distanţă, la graniţa ţării (…) Vă rog respectuos să ne întoarcem astăzi capul spre est şi să spunem că condamnăm profund agresiunea rusă, deoarece distruge sau pune în pericol vieţile a milioane de oameni nevinovaţi, bătrâni, femei şi copii şi lasă milioane de oameni fără adăpost. Haideţi să fim solidari cu vecinii noştri, haideţi să-i apărăm pe maghiarii din Transcarpatia şi să le oferim tot ajutorul posibil celor care fug de război (…) Nu cunoaştem încă bilanţul complet al Ucrainei, dar este clar că nimeni nu câştigă din acest război. Cu acest război, toţi pierd’, a spus acesta.
Edilul a menţionat că în următoarea perioadă vor avea loc două evenimente importante pentru comunitatea maghiară din Ardeal, recensământul şi alegerile din Ungaria, acestea din urmă fiind decisive în ce priveşte continuarea procesului de construcţie naţională început de actualul partid de guvernământ din ţara vecină.
‘De atâtea ori în ultimul deceniu am simţit sprijinul şi susţinerea guvernului maghiar – în sfârşit, după atâta timp, nu am fost şi nu suntem singuri (…) Alegerile din aprilie vor decide dacă vom continua construcţia naţională sau dacă vom da timpul înapoi’, a afirmat Antal Arpad.