Un bărbat în vârstă de 81 de ani din oraşul Întorsura Buzăului, care circula cu o bicicletă electrică, a fost accidentat mortal de un buldoexcavator, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut luni, pe strada Gheorghe Doja din Întorsura Buzăului, în timp ce utilajul efectua o manevră de mers înapoi.
‘Poliţiştii au constatat că un bărbat, de 26 de ani, conducător al unui buldoexcavator ar fi efectuat manevra de mers înapoi şi a acroşat şi călcat un bărbat, în vârstă de 81 de ani, care se deplasa, prin spatele buldoexcavatorului, pe o bicicletă electrică. În urma accidentului, bărbatul de 81 de ani a decedat’, se arată într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Conducătorul buldoexcavatorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.