Acasă93Covasna: Ceremonie de comemorare a 78 de ani de la deportarea evreilor...

Covasna: Ceremonie de comemorare a 78 de ani de la deportarea evreilor din judeţ

Obştea evreilor din Sfântu Gheorghe va organiza joi, 5 mai, o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, în contextul împlinirii a 78 de ani de la deportarea în lagărele naziste a evreilor din fostul judeţ Trei Scaune, actualul Covasna.

Ceremonia va avea loc în Parcul Memorial al Holocaustului din strada Voican, începând cu ora 17,00, iar la aceasta poate participa orice persoană interesată, precizează organizatorii.

Parcul a fost inaugurat în anul 2014 în cimitirul evreiesc, unde există o capelă, un obelisc şi un zid memorial pe care sunt scrise numele tuturor evreilor din fostul judeţ Trei Scaune ucişi în urmă cu 78 de ani, fiind înregistrat la ‘Yad Vashem’ din Ierusalim, cel mai mare memorial al Holocaustului din lume.

Potrivit reprezentanţilor obştii, dintre cei 756 de evrei din fostul judeţ Trei Scaune care au fost trimişi la muncă forţată sau deportaţi în mai 1944, au supravieţuit doar 148. Ceilalţi, printre care şi 52 de copii sub 13 ani, au fost exterminaţi în lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau.

‘Din 19 martie 1944, după ocuparea Ungariei de trupele germane, încep sa fie emise legile şi ordinele antievreieşti. Din 5 aprilie 1944 evreii sunt obligaţi să poarte, spre distincţie, steaua galbenă (…) Pe 3 mai 1944 se începe transportarea-concentrarea evreilor în ghetoul din Sfântu Gheorghe, într-o clădire aflată în construcţie, neterminată la acea vreme, pe strada Ciucului (…) Pe data de 10 mai 1944, înghesuiţi-încărcaţi în gara Sfântu Gheorghe în vagoane de cale ferată, evreii sunt transportaţi în tabăra-ghetou din Reghin, iar începând cu 1 iunie 1944 a început transportarea primelor grupe de evrei către lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (…) Numărul evreilor din judeţul Trei Scaune trimişi la muncă forţată şi deportaţi a fost de 756 de persoane. Dintre acestea au supravieţuit şi au revenit doar 148, nimicirea fiind de peste 80 la sută’, potrivit unui documentar realizat de ing Feder Zoltan, unul dintre supravieţuitori. AGERPRES (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks