Demersurile autorităţilor locale din localităţile Covasna şi Zagon, care solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) revenirea acestora în competenţa teritorială a Judecătoriei Târgu Secuiesc, sunt susţinute de Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, care apreciază că decizia arondării lor la Judecătoria Întorsura Buzăului este inoportună.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a pledat, în cadrul şedinţei de joi a forului aleşilor judeţeni, pentru revenirea la situaţia iniţială, arătând, printre altele, că distanţa dintre Covasna şi, respectiv, Zagon şi Întorsura Buzăului este mai mare decât până la Târgu Secuiesc.
‘Dacă te uiţi pe Google Maps probabil e mai aproape de Întorsura Buzăului decât de Târgu Secuiesc, dar dacă te duci pe teren, mai ales iarna, pe un drum naţional care e neasfaltat pe circa 10 kilometri, nu este accesibil. Dacă două, trei zile cade zăpadă, nu se poate trece de la Zagon până la Întorsura Buzăului pe acest drum, nemaivorbind că sunt situaţii şi vara, când plouă, e aşa noroi încât nu poţi trece (…) Deci, viaţa practică cere altceva’, subliniază Tamas Sandor.
Potrivit acestuia, măsura adoptată nu este în interesul cetăţenilor în sensul principiului asigurării apropierii justiţiei de cetăţean şi al principiului accesului liber la justiţie, având în vedere argumentele de ordin istoric şi tradiţiile, argumentul de ordin geografic şi al accesibilităţii, dar mai ales argumentul oportunităţii de a li se oferi şi cetăţenilor de limbă maghiară accesul la justiţie, promovarea intereselor proprii în limba maternă.
‘Aceşti cetăţeni reprezintă două treimi din numărul locuitorilor oraşului Covasna şi jumătate din locuitorii comunei Zagon. Printre aceştia se numără mulţi care nu cunosc limba română în mod suficient ca să îşi reprezinte interesele în faţa justiţiei şi este necesară asigurarea unui interpret în aceste cazuri, or, la Judecătoria Târgu Secuiesc s-a înrădăcinat faptul că aceşti cetăţeni sunt ajutaţi, îndrumaţi de personalul judecătoriei, avocaţi, experţi cunoscători ai limbii maghiare în majoritatea cazurilor (…) Văzând nemulţumirea din rândul populaţiei, văzând şi nemulţumirea autorităţilor locale, cerem revenirea asupra acestei decizii şi revenirea la situaţia anterioară, ca oraşul Covasna şi comuna Zagon să revină în circumscripţia Judecătoriei din Târgu Secuiesc (…) Rolul statului este de a servi interesele cetăţenilor, iar interesul cetăţenilor (…) este ca viaţa lor să fie cât mai uşoară’, a declarat Tamas Sandor.
Autorităţile locale din Covasna şi Zagon au adunat până acum peste 3.000 de semnături pentru susţinerea unei petiţii adresate CSM, prin care se solicită rearondarea celor două localităţi la Judecătoria Târgu Secuiesc şi intenţionează să continue campania până la sfârşitul acestei luni.
Primarul staţiunii Covasna, Gyero Jozsef, a susţinut că Hotărârea 102/10.06.2021 a CSM, intrată în vigoare la finele lunii iunie, a fost luată fără consultarea autorităţilor locale şi este în ‘flagrantă contradicţie cu interesele legitime’ atât ale locuitorilor oraşului, cât şi ale localităţilor învecinate, Zagon, Brateş, Comandău şi Zăbala.
‘Cele 3.000 de semnături au fost adunate din localităţile Covasna şi Zagon, dar în această campanie vor fi atraşi şi locuitorii din Brateş, Comandău şi Zăbala, pentru că, prin ricoşeu, şi ei vor fi afectaţi de această decizie în ce priveşte anumite proceduri notariale (…) Eu am trimis în numele Primăriei o scrisoare de protest către CSM, urmează să trimitem una şi în numele Consiliului local şi apoi încă una în numele comunităţii locale (…) 3.000 de semnături pe care le-am strâns până acum reprezintă un număr destul de mare, dar vrem să continuăm strângerea de semnături încă o săptămână, două, să se adune un număr cât mai mare pentru susţinerea cererii de revenire la situaţia iniţială’, a declarat pentru AGERPRES primarul Gyero Jozsef.
În hotărârea CSM se arată că decizia a fost luată în concordanţă cu volumul de muncă al instanţelor şi numărul dosarelor aflate în lucru, potrivit datelor statistice, Judecătoria Târgu Secuiesc fiind mai solicitată decât cea din Întorsura Buzăului.