O companie din municipiul Târgu Secuiesc, cu o tradiţie de peste patru decenii în domeniul confecţiilor, a lansat un concurs de creaţie pentru realizarea unei noi colecţii vestimentare destinate bărbaţilor.
Tinerii designeri sunt invitaţi să realizeze cinci costume complete, cu pantalon, cămaşă, vestă, sacou şi accesoriile aferente şi să se înscrie la concurs până în data de 15 ianuarie 2022.
Cei trei finalişti vor fi anunţaţi în data în 1 februarie, după care vor putea începe colaborarea cu echipa de producţie, iar creaţiile lor vor fi prezentate în luna martie în cadrul unei parade a modei.
‘Vrem să vă oferim colecţii noi, fresh (…). Putem realiza aceste lucruri numai invitând alături de noi noua generaţie de designeri (…) Vom pune la dispoziţia tinerilor o gamă largă de materiale şi toate resursele fabricii noastre pentru a da ocazia celor trei finalişti să prezinte propria colecţie în cadrul unui eveniment organizat, iar ulterior aceste colecţii să se regăsească într-o serie limitată şi în magazinele Secuiana. Colecţia cu cel mai mare succes va intra în producţie de masă. În funcţie de rapoartele de vânzări ale mini seriilor, cei trei finalişti vor beneficia şi de premii de performanţă în valoare de 1.500, 1.000 şi 500 de euro. Mini seria cu cele mai multe vânzări va defini gama YOUTH lansată cu ocazia colecţiilor de toamnă-iarnă’, au menţionat reprezentanţii companiei.
Mapa de concurs trebuie să conţină CV-ul concurentului, schiţe detaliate ale celor cinci costume complete, inclusiv schiţe ale elementelor şi accesoriilor aferente şi poze cu mostrele materialelor sugerate.
‘De ziua bărbatului, în 9 martie, pregătim un eveniment grandios în cadrul căruia vom prezenta cele 3 colecţii finaliste. După acest eveniment, cele 15 mostre vor fi prezentate public pe reţelele de socializare Secuiana unde, modelele preferate pot fi votate până la 1 aprilie de către clienţi şi ulterior pot fi câştigate prin tragere la sorţi. Extragerea se va face în data de 1 aprilie, ora 19,00, din rândul celor care au votat cele 15 costume promovate’, se arată în comunicatul de presă al companiei.
Demersul companiei se înscrie în procesul de reînnoire demarat cu ocazia schimbării patronatului, pachetul majoritar de acţiuni al grupului fiind cumpărat în luna octombrie de contele Gregor Roy Chowdhury, în vârstă de 44 de ani, descendent al familiei Mikes din Zăbala.