Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe nu mai aprobă angajaţilor concedii de lungă durată, având în vedere presiunea existentă asupra activităţii medicale în contextul epidemiologic actual.
Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a declarat, miercuri, că personalul medical îşi poate lua doar două-trei zile libere, cu condiţia ca în momentul în care este solicitat, să se reîntoarcă de urgenţă la lucru.
‘Este o chestiune în care trebuie să găseşti un echilibru. Categoric în această perioadă concedii de două-trei săptămâni nici nu încap în discuţie, dar un concediu de câteva zile trebuie să aibă personalul pentru că este suprasolicitat, este presiune pe ei. Nu poţi să nu dai două-trei zile de concediu în condiţiile în care lucrează o lună jumătate foc continuu. Deci trebuie să se odihnească şi personalul, pentru că peste două săptămâni o să clacheze. Avem grijă, avem atenţie asupra acestor lucruri, ca perioadele lungi de concedii să nu le aprobăm, dar perioadele mici de concediu, asta înţelegem şi noi, în măsura în care, ca şi în primăvară, se duce în concediu asistenta, dar sub condiţia ca, în momentul în care va fi nevoie, a doua zi trebuie să se reîntoarcă. Dacă primeşte un telefon, îşi întrerupe concediul, cu această condiţie pleacă colegii mei în concediu’, a declarat Andras Nagy Robert.
Acesta a mai spus că la ora actuală nu se pune problema reorganizării activităţii spitalului din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, însă se vor face regrupări de personal de la o secţie la alta, în funcţie de necesităţi.
‘Deocamdată nu este cazul să creştem numărul de paturi la Terapie Intensivă (…), dar discutăm cu colegii de la Boli Infecţioase cum să regrupăm personalul de pe celelalte secţii ca să poată să acorde o asistenţă medicală pacienţilor internaţi, în condiţiile în care o să crească şi mai mult numărul acestora. În momentul de faţă, decizia este că rămânem la organizarea de astăzi, deci cu cele 8 paturi de Terapie Intensivă. Aproape în fiecare zi facem o evaluare o situaţiei şi luăm o decizie dacă rămânem aşa sau dacă mergem mai departe cu planurile noastre de reorganizare şi cum. În momentul de faţă, ce s-a pus în discuţie la nivel de comitet director, este regruparea de personal la Terapie Intensivă şi la Infecţioase, adică, trimis, spre exemplu, de la Cardiologie un asistent la Terapie Intensivă, trimis un asistent de la Reumatologie la Boli Infecţioase, la suplimentarea personalului, la asta mă refer’, a mai spus Andras Nagy Robert.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, la nivelul judeţului Covasna se înregistrează la ora actuală 432 cazuri active de COVID-19, iar incidenţa cumulată este de 1,91 la mia de locuitori. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)