Doi elevi de la Liceul de Arte din Sfântu Gheorghe au fost premiaţi la Olimpiada Naţională de Arta Actorului desfăşurată zilele trecute la Brăila.
Conducătorul Secţiei de Teatru a Liceului de Arte ‘Plugor Sandor’ din Sfântu Gheorghe, Fazakas Misi, a declarat că cei doi elevi, Hubbes Gellert Matys, şi Kurko Karolina Fatima, ambii din clasa a XI-a, au câştigat locul întâi, respectiv locul al doilea la Secţiunea individual.
Fazakas Misi a menţionat că Secţia de Teatru a Liceului de Arte ‘Plugor Sandor’, înfiinţată în anul 2000, a câştigat, în ultimii ani 20 de premii naţionale şi internaţionale, atât individual, cât şi cu spectacole şi filme.
‘În acest an abia început, Secţia de Teatru a Liceului de Arte ‘Plugor Sandor’ din Sfântu Gheorghe a obţinut importante premii. Pe lângă Olimpiada Naţională de Arta Actorului, la ediţia XXI a Concursului Naţional de Poezie ‘Atlantisz Harangoz’, organizat la Cluj Napoca între 1-2 aprilie, elevii secţiei noastre de teatru au obţinut patru premii: Fazakas Balint – premiul I, Kurko Karolina Fatima – premiul al II-lea şi un Premiu special, iar Mantia Lilla – menţiune. Înainte de această competiţie, între 3-5 martie a avut loc ediţia XV a Concursului de Recitaluri de Balade, destinat elevilor din Bazinul Carpatic, de unde eleva noastră Kurko Karolina Fatima a venit acasă cu două premii speciale : unul pentru dicţie frumoasă şi arta vorbirii, iar celălalt a fost Premiul Special al Publicului’, a precizat Fazakas Misi, într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Olimpiada Naţională de Arta Actorului destinată claselor de teatru din liceele de arte din România, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, a avut loc în perioada 3-6 aprilie a.c la Brăila, iar la aceasta au participat 160 de elevi din 16 judeţe ale ţării. Juriul a fost alcătuit din profesori de la cele mai renumite universităţi de teatru din ţară.