Două femei bănuite de complicitate într-un dosar de camătă au fost puse sub control judiciar, fiind cercetate pentru spălare de bani, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Potrivit sursei citate, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au demarat urmărirea penală faţă de 4 inculpaţi, respectiv doi bărbaţi şi două femei, care ar fi cauzat prejudicii mai multor persoane.
‘Procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de 4 inculpaţi, după cum urmează: doi bărbaţi, unul în vârstă de 45 ani, şi unul în vârstă de 51 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de camătă, reţinându-se în fapt în sarcina lor că, în perioada 2018-2023, au dat bani cu dobândă în afara cadrului legal mai multor persoane fizice. În acelaşi dosar, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani faţă de două femei, în vârstă de 41 de ani şi de 69 de ani, constând în aceea că au dobândit şi au deţinut bunuri imobile provenite din activitatea infracţională a unuia dintre inculpaţi, dând o aparenţă de legalitate a sumelor obţinute din activitatea de camătă (…). Prin faptele reţinute în sarcina inculpaţilor s-a cauzat un prejudiciu semnificativ’, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului transmis AGERPRES.
În data de 18 decembrie au fost efectuate percheziţii domiciliare la 16 imobile, fiind găsite înscrisuri şi diferite sume de bani, care au fost indisponibilizate.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv în cursul zilei de miercuri, iar cele două femei sunt cercetate sub control judiciar.
Urmărirea penală se efectuează de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, Inspectoratul de Poliţie Covasna, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.