Un grup de militari din judeţul Covasna, însoţit de câţiva civili iubitori de drumeţii montane, va urca joi pe vârful Caraiman din Munţii Bucegi, pentru a duce drapelul tricolor la Crucea Eroilor, ridicată în memoria soldaţilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial.
Comandantul Centrului Militar Judeţean şi al Garnizoanei Sfântu Gheorghe, lt col Dorin Neagu a declarat, miercuri, că evenimentul face parte din acţiunile dedicate Zilei Drapelului Naţional, marcată pe 26 iunie, şi continuă o tradiţie începută de Batalionul Vânători de Munte ‘Cireşoaia’.
‘La Sfântu Gheorghe e o tradiţie mai veche, începută prin 1995, cred, de colegii de Batalionul 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’. Ei aveau tradiţia ca în preajma zilei de 3 noiembrie, când e sărbătorită Ziua Vânătorilor de Munte, să facă o ascensiune pe cel mai înalt vârf din ţară, pe vârful Moldoveanu. Bineînţeles, când ajungeau acolo, pe vârful Moldoveanu, făceau o fotografie de grup cu drapelul tricolor şi cu simbolul celui mai înalt vârf din ţară. Între timp, din 2019, noi, Centrul Militar, am preluat comanda Garnizoanei, şi am venit cu propunerea să nu mai facem această expediţie pe 3 noiembrie, ca să sărbătorim numai vânătorii de munte, ci să o facem cu câteva zile mai devreme, pentru că pe 25 octombrie este Ziua Armatei şi atunci ar fi ziua tuturor militarilor din Sfântu Gheorghe, şi să facem o echipă comună mixtă, să urcăm împreună pe vârful Moldoveanu. Şi de atunci aşa facem, alegem data ascensiunii în funcţie şi de starea vremii, în funcţie şi de cum ne permite programul tuturor, facem o echipă comună şi urcăm pe vârful Moldoveanu. Echipa e formată din militari de la toate unităţile din Ministerul Apărării Naţionale, plus de la unităţile din Ministerul de Interne. S-a întâmplat să vină cu noi şi jandarmi, şi pompieri, şi poliţişti şi aşa mai departe’, a declarat, pentru AGERPRES, lt col Dorin Neagu.
Acesta a menţionat că ideea de a organiza ascensiunea pe vârful Caraiman s-a conturat în urmă cu aproape trei-patru ani, cu scopul de a aduce un omagiu eroilor şi drapelului naţional, dar şi de a facilita participarea mai multor persoane la acest eveniment.
Lt col Dorin Neagu a precizat, totodată, că a devenit o tradiţie ca tricolorul care însoţeşte militarii pe Caraiman să fie arborat în municipiul Sfântu Gheorghe de Ziua Drapelului Naţional.
‘Vârful Moldoveanu este cel mai înalt vârf din ţară şi nu e foarte uşor accesibil (…) şi atunci am zis să găsim o variantă mai uşoară, în care să putem să îi luăm şi pe cei mai puţin pregătiţi cu muntele. Şi aşa am propus eu să mergem la Crucea Eroilor pe Caraiman. Crucea Eroilor, bineînţeles că o legăm de Ziua Eroilor, dar şi de Ziua Drapelului, care e pe 26 iunie. Desigur, luăm de fiecare dată şi drapelul tricolor cu noi (…) De altfel, în fiecare an, de Ziua Drapelului Naţional, noi schimbăm drapelul de la Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe. E un drapel de dimensiuni mai mari, trei pe doi metri, pe care îl împăturim frumos şi îl ducem în raniţă până acolo, la Crucea Eroilor. Acolo facem o poză de grup cu drapelul şi când ne întoarcem îl ducem în capela Batalionului Vânători de Munte, preotul îl sfinţeşte şi fix în dimineaţa zilei de 26 iunie îl arborăm pe catarg într-un cadru festiv, cu oficialităţile, în cadrul ceremoniei pe care o facem în fiecare an’, a detaliat lt col Dorin Neagu.
Acesta a precizat că ascensiunea va începe joi dimineaţă, va dura în jur de două-trei ore şi se va face pe traseul Şaua Cocora, cabana Babele, Sfinx, Crucea Eroilor, Brâna Mare, Cabana Caraiman, Complexul Sportiv Piatra Arsă.
Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman a fost ridicată între anii 1926 şi 1928, prin grija şi cu sprijinul Reginei Maria şi Regelui Ferdinand I al României, fiind inaugurată şi sfinţită la 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
În anul 2013, aceasta a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)