AcasăStiri generaleCovasna: Filarmonica de Stat din Sibiu deschide noua stagiune simfonică de la...

Covasna: Filarmonica de Stat din Sibiu deschide noua stagiune simfonică de la Sfântu Gheorghe

Stagiunea de concerte simfonice 2023-2024 de la Sfântu Gheorghe va începe pe 27 octombrie cu un concert susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu, au anunţat organizatorii.

Potrivit acestora, concertul de deschidere va fi dirijat de Vass Andras, dirijor permanent al ansamblului Pannon Philarmonic Orchestra din Ungaria.

‘Filarmonica de Stat din Sibiu revine la Sfântu Gheorghe cu ocazia deschiderii Stagiunii de Concerte Simfonice 2023/2024. Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 18,00, în Sala Mare a Teatrului ‘Tamasi Aron’, renumita filarmonică aduce un concert selectat din operele compozitorilor David Popper, Franz Joseph Haydn şi Ludwig van Beethoven. Distinsă cu premii de excelenţă, Filarmonica de Stat din Sibiu este cea mai activă instituţie de profil din România. Instituţia a luat fiinţă la 1 ianuarie 1949 şi de atunci a prezentat mii de concerte simfonice, vocal-simfonice şi de operă. În ultimii trei ani, activitatea Filarmonicii s-a intensificat remarcabil, orchestra susţinând aproximativ 150 de concerte simfonice în Sibiu, Bucureşti, Deva, Piatra Neamţ, Făgăraş, Agnita, Blaj, Sfântu Gheorghe, Oneşti, Brad, Târgu Neamţ, unele dintre ele fiind difuzate în live-streaming sau post-eveniment pe canalele de televiziune locale şi naţionale sau pe pagina de socializare a Filarmonicii’, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

În cadrul concertului va evolua, ca solist, violoncelistul Ştefan Cazacu, care a studiat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Universitatea de Muzică din Viena şi deţine numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale şi internaţionale.

Biletele de intrare costă 40 lei, respectiv la 20 lei cu reducere şi pot fi procurate de la Casa Municipală de Bilete sau de pe site-ul www.eventim.ro.

Stagiunea simfonică este organizată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Casa Municipală de Cultură ‘Konya Adam’. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks