O instalaţie de lumini cu diametrul de 7 metri, reprezentând planeta Pământ, va fi expusă timp de o mai bine de o săptămână în parcul central din municipiul Sfântu Gheorghe, au anunţat, miercuri, autorităţile locale.
Potrivit acestora, Gaia, cum este intitulată lucrarea, este o ‘replică fidelă’ a Pământului şi a fost realizată de artistul britanic Luke Jerram pe baza fotografiilor detaliate ale NASA.
‘Măsurând 7 metri în diametru, Gaia este o replică la scara de 1 la 1,8 milioane a planetei Pământ, creată pe baza imaginilor detaliate de la NASA, şi va putea fi admirată deasupra lacului din Parcul Elisabeta. Instalaţia Gaia oferă posibilitatea rară de a vedea planeta noastră plutind sub forma unei reprezentări 3D (…) Gaia face parte dintr-o serie de expoziţii care fac înconjurul lumii, ajungând din China până în Europa sau Statele Unite ale Americii. De data aceasta, ea va fi expusă pentru 10 zile în Sfântu Gheorghe şi va putea fi admirată deasupra lacului din Parcul Elisabeta, unde va fi acompaniată şi de mai multe evenimente organizate de Primăria Sfântu Gheorghe şi care vor fi anunţate în perioada următoare’, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de internet a Primăriei.
Lucrarea va fi expusă în perioada 30 iulie-8 august, evenimentul fiind organizat de Lights on Romania în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe.
‘Ne-am propus prin acest proiect să aducem planeta Pământ mai aproape ca niciodată de cei din Sfântu Gheorghe. Nu numai pentru a le oferi oamenilor o experienţă unică prin care aceştia să devină conştienţi de frumuseţea planetei, dar şi pentru a realiza că protejarea Pământului stă doar în puterile noastre. Deciziile noastre de zi cu zi determină cum va arată această planetă peste 5, 10 sau 100 de ani, noi cei de astăzi suntem responsabili să dăm mai departe planeta aceasta aşa cum artistul britanic Luke Jerram ne-a ilustrat-o prin instalaţia Gaia’, a declarat primarul Antal Arpad, citat în comunicat.