AcasăStiri generaleCovasna: 'Guitar Delights', concert emoţionat al chitaristului Dragoş Ilie, la Zabola Estate

Covasna: ‘Guitar Delights’, concert emoţionat al chitaristului Dragoş Ilie, la Zabola Estate

Chitaristul Dragoş Ilie a susţinut, sâmbătă seară, un concert emoţionant, cu sala plină, în salonul de evenimente al Domeniului Mikes, din localitatea Zăbala, judeţul Covasna, fiind ovaţionat minute în şir de public, concertul făcând parte din seria de evenimente muzicale organizate sub egida conceptului ‘Oamenii inspiră’.

‘Un concert înălţător, captivant şi plin de naturaleţe, datorată interpretării profunde a lui Dragoş Ilie, care a prezentat fiecare compoziţie, înainte de interpretarea acesteia. Pasionat de promovarea repertoriului românesc pe scena globală, Dragoş Ilie a conceput, de curând, CD-ul său de debut drept un proiect ce îmbină atât aranjamente (opere ale lui Ciprian Porumbescu, Béla Bartók) cât şi lucrări scrise de compozitori români contemporani. Albumul a fost înregistrat împreună cu Radio România Muzical şi este disponibil la editura Casa Radio. Aflat în România pentru câteva săptămâni, talentatul chitarist a susţinut două concerte de prezentare a albumului său: primul concert, împreună cu Orchestra de Cameră Radio, pe 13 decembrie la Sala Radio din Bucureşti, iar cel de-al doilea, la Zabola Estate, în interpretare solo, pe 13 ianuarie’, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Potrivit sursei citate, Dragoş Ilie, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti ai generaţiei sale, a apreciat conexiunea cu publicul venit să îl asculte la Zăbala, dar şi cadrul de poveste în care se află castelul.

‘Să cânt la Zăbala a fost o experienţă cu totul deosebită. Atmosfera este de poveste: un domeniu în care te poţi integra cu peisajul natural. Sala de salon – ce ne duce cu mintea la seratele muzicale vieneze de secol XIX a devenit o adevărată sală de concert, de unde am putut să mă conectez cu un public foarte cald. Aşteaptă să mă reîntorc cu mare drag, nu doar în calitate de artist, dar şi ca vizitator, ascultător’, a declarat Dragoş Ilie, citat în comunicatul de presă.

Sursa citată a mai menţionat că, în prezent, chitaristul român îşi finalizează studiile doctorale la University of Texas at Austin SUA, la clasa renumitului pedagog şi interpret Adam Holzman.

Concertul de sâmbătă seară face parte dintr-o serie largă de evenimente muzicale, organizate sub egida ‘Oamenii Inspiră’, care a debutat în noiembrie 2023, cu violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Sînziana Mircea.

‘Seria de evenimente continuă, la Zabola Estate, cu o incursiune muzicală diversă, în care dorim să aducem publicului un spectru complex de interpretare vocal-instrumentală, din dorinţa de a construi o comunitate iubitoare de muzică, multiculturalitate şi diversitate. Oamenii Inspiră prezintă ‘Kuriozum’ Music Festival, în perioada 9-11 august 2024, la Zabola Estate. ‘Kuriozum’ este un eveniment inedit, în care muzica, gastronomia, vinul, băuturile artizanale şi natura, ajung în simbioză prin diversitate. ‘Kuriozum’ vine cu un cumul de experienţe, precum: 9 concerte cu interpretări vocal-instrumentale; expoziţii de instrumente muzicale; masterclass de prezentare şi dezbateri pe tema muzicii diverse; întâlniri între artişti, lutieri şi iubitori ai muzicii, degustări de vin şi băuturi artizanale; degustări gastronomice. Până la Kuriozum Music Festival, mai pregătim două concerte, în perioada următoare, tot la Zabola Estate, unde aşteptăm cu drag iubitorii muzicii!’, se mai precizează în comunicatul semnat de Damian Pal, iniţiatorul conceptului ‘Oamenii inspiră’ şi organizatorul principal al evenimentelor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks