Covasna se numără printre judeţele în care s-au înregistrat în acest an cele mai puţine accidente grave de circulaţie, a declarat marţi adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Marius-Daniel Ivaşcu.
Potrivit acestuia, în primele şase luni din acest an în judeţul Covasna s-au înregistrat 28 de accidente rutiere grave, cu patru mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, soldate cu decesul a 5 persoane şi rănirea gravă a altor 26.
Practic, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere a scăzut în acest an cu două faţă de primele şase luni ale anului trecut, însă numărul răniţilor grav a crescut cu 18.
Principalele cauze care au contribuit la producerea accidentelor rutiere grave au fost viteza, în 17,85% din cazuri, abaterile comise de pietoni şi neacordarea de prioritate în trafic.
‘În semestrul I 2022, IPJ Covasna, prin structurile de profil, a desfăşurat activităţi susţinute în scopul reducerii riscului rutier şi combaterii cauzelor care au generat producerea de accidente rutiere grave, concretizate în rezultate notabile, care poziţionează judeţul Covasna, la nivel naţional, printre primele 7 cele mai sigure judeţe în privinţa accidentelor grave şi în primele 3 judeţe cu cel mai mic număr de persoane decedate’, se arată în raportul pe primul semestru din acest an, prezentat marţi de conducerea instituţiei.