Pompierii militari au intervenit, joi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o brutărie din localitatea Tamaşfalău, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.
Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului au intervenit trei autospeciale, o autospecială de salvare de la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.
‘În această dimineaţă, în jurul orei 7,00, pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Secuiesc au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o brutărie în localitatea Tamaşfalău (…) La sosirea echipajelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta violent la acoperişul construcţiei pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Totul a pornit în urma efectului termic provenit de la hornurile de fum neizolate corespunzător faţă de materialele uşor inflamabile aflate la nivelul acoperişului’, precizează reprezentanţii ISU Covasna.
În urma evenimentului, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)