AcasăStiri generaleCovasna: Începe montarea apometrelor digitale la Sfântu Gheorghe

Covasna: Începe montarea apometrelor digitale la Sfântu Gheorghe

Operatorul regional de apă şi canalizare Gospodăria Comunală SA a anunţat, vineri, că va începe, săptămâna viitoare, montarea apometrelor digitale în municipiul Sfântu Gheorghe.

Conducerea instituţiei a precizat că pentru început vor fi montate 3.000 de contoare inteligente, care pot citi consumul de apă de la distanţă.

‘Majoritatea reclamaţiilor pe care operatorul regional Gospodărie Comunală SA le primeşte se referă la pierderile de apă: toate pierderile care apar înaintea contorului principal sunt suportate de furnizorul de servicii, în timp ce pierderile care apar după contorul principal sunt acoperite de consumatori. La Sfântu Gheorghe, în cazul consumatorilor care locuiesc la bloc, datorită apometrelor digitale care vor fi montate în perioada următoare, contorizarea va fi şi mai precisă, citirea apometrelor urmând să fie realizată în doar câteva secunde. Înlocuirea va afecta contoarele principale din blocurile de locuit, dar nu şi consumatorii individuali’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, licitaţia a fost câştigată de una dintre cele mai mari companii specializate din ţară, Vestra Industry, dar apometrele vor fi instalate de un subcontractant.

Lucrările, programate să înceapă luni, 16 octombrie a.c, ar urma să se încheie, conform contractului, până la sfârşitul acestui an, iar din cauza acestora vor avea loc întreruperi temporare de apă.

‘Ne bucurăm că putem oferi oraşului aparatură modernă şi de mare precizie, mai exact 3.000 de apometre digitale care vor fi instalate în următoarele luni, dar acest lucru reprezintă şi o provocare, întrucât contoarele de apă pot fi instalate doar dacă apa este oprită în locaţia respectivă. În cele mai multe cazuri, acest lucru va însemna întreruperea furnizării serviciului timp de aproximativ 11 ore, dar va fi anunţată în prealabil, atât în presa locală, cât şi pe pagina noastră de Facebook: www.facebook.com/apacov.ro. Dorim să reducem la minimum neplăcerile cauzate de întreruperile de apă, mai ales că acestea afectează nu doar persoanele fizice, ci şi întreprinderile şi instituţiile’, a declarat Kozsokar Attila.

Concret, în zonele în care se va lucra la montarea noilor apometre, furnizarea apei potabile va fi oprită între orele 07:30-18:30.

‘Conform planurilor, iniţial două, iar ulterior trei echipe vor lucra la înlocuirea contoarelor. În majoritatea cazurilor va fi necesară oprirea apei doar pentru o zi – în cazul blocurilor, acest proces este mai rapid, însă în cazul caselor particulare, unde apometrele se pot afla pe o proprietate privată, procesul poate fi mai lung, întrucât proprietarul trebuie să semneze şi un proces-verbal de consemnare a stării apometrului demontat (…) Conform planului, zilnic ar urma să fie înlocuite 25-30 de apometre, ceea ce pentru cele 3 echipe ar însemna circa 50 de zile de lucru’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks